Cerere pentru Depunerea jurământului de credință la Autoritatea Naţională pentru Cetățenie

Persoanele care au redobândit cetăţenia română în condiţiile prevăzute de art.8 ind. 1, 10 şi 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, vor depune jurământul de credinţă:

  • la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (Bucureşti), în termenul prevăzut de lege, cu acordul şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază;
  • în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază sau îşi au reşedinţa legală şi li se vor elibera un certificat de cetățenie română.

Notă: Dacă doriţi să depuneţi jurământul la sediul misiunii diplomatice/oficiului consular, trebuie să selectaţi serviciul consular Depunerea jurământului de credinţă la sediul Consulatului.

  
Copiilor minori, care redobândesc cetăţenia română împreună cu unul dintre părinţi, li se vor elibera certificat de cetăţenie distinct de al părintelui şi nu depun jurământul de credinţă. În cazul în care un copil devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data redobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, acesta va depune jurământul şi i se va elibera certificat de cetăţenie distinct.

Ordinul de redobândire a cetăţeniei române îşi încetează efectele în următoarele condiţii:

  • nedepunerea, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, a jurământului de credinţă, în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române;
  • imposibilitatea depunerii jurământului de credinţă în limba română.
Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu